Nu-l mai huliți pe Dumnezeu! Iată SOARTA celor ce L-au luat în RÂS (dați mai departe, să se trezească mai multă lume…)

Formatul postării

Scrie în Biblie (Galateni 6:7): “Să nu vă lăsaţi înşelaţi; să nu râdeţi de Domnul: căci ce a semănat omul, aceea va şi culege”.

Iată povestea câtorva bărbaţi şi femei care L-au luat în râs pe Domnul:

John Lennon (Cântăreţ):

Cu câţiva ani înainte de a muri, într-un interviu pentru o revistă americană, el a declarat: “Creştinătatea va lua sfârşit, va dispărea. Nu este nevoie să îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Isus, însă cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El” (1966).

Lennon, după ce a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Iisus Hristos, a fost împuşcat de şase ori.

Tancredo Neves (Preşedinte al Braziliei):

În timpul campaniei prezidenţiale, acesta a declarat că, dacă ar obţine 500.000 de voturi din partea partidului său, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea îndepărta de la Preşedinţie.

Bineînteles, a obiţnut voturile, însă s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a deveni preşedinte, apoi a murit.

Cazuza (Compozitor, cântăreţ şi poet bi-sexual):

În timpul unui spectacol în Canecio (Rio de Janeiro), în timp ce îşi fuma ţigarea, a pufăit fumul în aer şi a spus: “Doamne, asta e pentru Tine.”

A murit la vârsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, într-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic

După ce s-a încheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a întrebat cât de sigur era Vasul.

El a răspuns cu un ton ironic: “Nici chiar Dumnezeu nu îl poate scufunda”. Cred că ştiţi cu toţii ce a urmat.

Marilyn Monroe (Actriţă)

Marilyn Monroe

A fost vizitată de Billy Graham, în timpul unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis să îi predice.

Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus predicatorul, ea a replicat: “N-am nevoie de Iisus al tău”. O săptămână mai târziu, a fost găsită moartă, în apartamentul ei.

Bon Scott (Cântăreţ)

Fostul vocalist al formaţiei AC/DC. Într-un cântec din 1979, el spunea: “Nu mă opriţi: mă îndrept pe drumul meu, pe drumul care duce în infern”.

Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost găsit mort, înecat cu propria vomă.

Campinas (in 2005)

În Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beţi, au luat, în drum, o altă prietenă… . Mama a însoţit-o până la maşină şi, îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus, ţinând-o de mână pe fata care se aşezase în masină: “Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere.”

Aceasta a răspuns: “Poate doar dacă El (Dumnezeu) merge în portbagaj, pentru că aici, înăuntru,…. e deja plin.”

Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal, toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de maşină fusese, însă, în mod surprinzător, portbagajul era intact. Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod a putut rămâne intact portbagajul. Spre surprinderea lor, în portbagaj au găsit un carton de ouă, iar ouăle erau toate întregi.

Christine Hewitt (ziaristă şi redactoră de emisiuni de divertisment din Jamaica )

Ea a declarat că Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proastă carte scrisă vreodată.

În iunie 2006 a fost găsită arsă în maşina proprie.

Mulţi alţi oameni importanţi au uitat că nu există nici un alt nume căruia să i se fi acordat atâta autoritate, precum numele Domnului Nostru Isus Hristos.

Mulţi dintre aceştia au murit, numai Domnul Nostru Isus Hristos a murit şi a înviat şi este viu.

Dați mai departe, să se trezească mai multă lume…

Dragostea și ura

Formatul postării

Crucea Mântuitorului pune în evidență două mari realități: dragostea lui Dumnezeu și ura oamenilor. Dumnezeu Și-a arătat dragostea față de oameni dăruindu-L pe Fiul Său ca preț de răscumpărare. Iar Fiul – expresie a iubirii divine – a îndurat totul pentru a împlini gândurile de har ale Tatălui Său în favoarea păcătoșilor, pe care Dumnezeu a vrut să-i mântuiască. Ura împotriva lui Dumnezeu, manifestată față de Mântuitorul de-a lungul slujbei Sale, a ajuns la apogeul ei la cruce, când oamenii L-au dat la moarte pe Acela, de la care ei nu primiseră decât binefacere peste binefacere.

Ura înspăimântătoare, împotrivirea fără margini a împins pe căpeteniile poporului să înduplece mulțimea să ceară eliberarea unui criminal, iar pe Isus să-L răstignească. Nu au putut spune nimic rău despre Mântuitorul, și cu toate acestea au cerut moartea Lui. Vrăjmașul omenirii – diavolul – urla prin acei oameni, pe care îi manevra cu ușurință. Era evident că setea de sânge a mulțimii putea fi potolită numai dacă Isus va fi omorât. Ei doreau un singur lucru: crucificarea. Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Crucea Mântuitorului împarte lumea în două: unii care au primit eliberarea adusă de Hristos și alții care se împotrivesc. De care parte se situează cititorul?

Necazul lucrează răbdare

Formatul postării

arta-rabdarii

Școala lui Dumnezeu este un lucru neplăcut inimii naturale, însă aceeași dragoste care ne-a obținut binecuvântările veșnice trebuie să-și continue lucrarea înăuntrul nostru. Această lucrare este făcută în școala necazurilor, pentru a ne face capabili ca, în timpul călătoriei noastre prin pustie, să ne însușim în mod practic binecuvântările și să lepădăm tot ceea ce ne-ar împiedica să le savurăm. Mulți ar fi înclinați să creadă că pacea cu Dumnezeu cu privire la trecutul nostru, favoarea divină neschimbătoare cu privire la prezent și nădejdea sigură cu privire la viitor ar fi de ajuns. Însă Tatăl, în înțelepciunea, în harul și în dragostea Sa, mai are ceva pentru noi – nu sus în cer, ci aici, jos, în pustie.

Este minunat să ne bucurăm în nădejdea gloriei lui Dumnezeu, însă a ne bucura în necazuri este un lucru cu totul diferit. Israeliții au cântat o cântare de laudă Domnului după ce El i-a trecut prin Marea Roșie, însă, la foarte scurt timp, au ajuns la Mara, iar acolo au început să murmure. Cum stau lucrurile cu noi, poporul ceresc? Am început să murmurăm și noi ca Israel, atunci când am ajuns la „Mara“?

A ne ridica deasupra presiunii împrejurărilor, prin puterea credinței, este ceva minunat, însă este cu totul altceva să ne plecăm în răbdare sub aceste împrejurări și să învățăm răbdarea creștină, care nu poate fi învățată decât în școala lui Dumnezeu. Firea nu suportă să stea în cuptorul încercării, iar ispititorul ne șoptește adesea: «Dumnezeu este împotriva ta și Se poartă cu tine ca un Judecător». Copilul lui Dumnezeu însă poate spune: «Dumnezeu este pentru mine și din acest motiv mi-a trimis aceste necazuri. El Se poartă cu mine ca un Tată, nu ca un Judecător». „Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când ești mustrat de El; pentru că Domnul îl disciplinează pe acela pe care-l iubește“ (Evrei 12.5,6).

Sange si apa

Formatul postării

cross at sunset

După ce soldații au zdrobit fluierele picioarelor celor doi răufăcători, au străpuns coasta lui Isus cu o suliță. Acesta a fost ultimul lucru ce l-au putut face oamenii trupului Său sfânt. Ioan a văzut aceasta cu proprii lui ochi: „Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți“ (Ioan 19.35). El ne vorbește despre suliță, pentru că această „lovitură“ a „străpuns“ și inima lui și a Mariei. Ce au simțit cei care stăteau la cruce, când au văzut cum este tratat trupul Domnului?

Dar Dumnezeu a răspuns la aceasta cu sânge și apă, o mărturie despre harul Său minunat. În Evanghelia după Ioan nu este amintită mărturia căpitanului roman, ci Dumnezeu Însuși dă mărturie despre moartea Fiului Său iubit și despre puterea minunată a lucrării Sale.

Acțiunea soldaților a fost expresia disprețului adânc al oamenilor față de Dumnezeu; dar sângele și apa mărturisesc despre dragostea și harul lui Dumnezeu față de păcătoși. Ele sunt o mărturie plină de putere că păcătosul poate să primească viață numai pe baza morții lui Hristos. Chiar și soldații duri ar fi putut accepta pentru ei harul lui Dumnezeu spre mântuirea lor.

Ioan scrie în prima sa epistolă: Trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa și sângele, și aceștia trei sunt una în mărturisirea lor. Sângele și apa mărturisesc cu Duhul despre dragostea lui Dumnezeu și că Hristos a devenit ispășire pentru păcatele noastre.

Maretul har

Formatul postării

newton2_360

Autorul înălțătorului imn „Mărețul har“, John Newton (1725-1807) și-a petrecut aproape toată copilăria și tinerețea pe mare. El era fiul unui comandant de navă comercială și la vârsta de douăzeci și trei de ani cunoștea apele mai bine ca uscatul. Dumnezeu a folosit o furtună puternică pe mare ca un semnal luminos pentru scoaterea lui Newton din întunericul necredinței. John și-a dăruit viața în slujba Mântuitorului său.

Ultimul an din viața lui s-a asemănat cu apusul soarelui. Și-a pierdut treptat auzul și vederea, dar a rămas credincios Stăpânului său care spune fiecăruia: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi“ (Evrei 13.5). În ultima lună de viață, Newton a afirmat despre starea lui de sănătate următoarele cuvinte: „Memoria aproape m-a lăsat, dar țin minte două lucruri: că sunt un mare păcătos, iar Hristos este un măreț Mântuitor“. El spunea că sfârșitul vieții sale este asemenea unui „om care pleacă la drum cu o caleașcă cât mai repede și privește pe fereastră cu nerăbdare“.

Iată frumoasa declarație a unui păcătos mântuit prin mărețul har! Până în ultima clipă, Newton s-a încrezut în Mântuitorul său, care S-a dus la Tatăl ceresc să pregătească un loc celor care se vor încrede în El. Nu cuvinte multe așteaptă Mântuitorul de la noi, ci o încredere deplină în El.

Nu te uita la sentimentele tale, uită-te la Hristos!

Formatul postării

de Mason Vann

Toată atenția vieții tale spirituale este fixată pe simțire – dacă te simți sau nu bine. Și dacă simți sau nu realitatea, sau puterea. Și ești ca Petru. El iese din barcă și atâta vreme cât își ține privirea la Isus totul e bine. Dar când își întoarce privirea de la Hristos, începe să se scufunde. Și în mod inevitabil asta se întâmplă.


De fapt, ceea ce încerci tu să faci este să te ții strâns de acest sentiment pe care l-ai primit. Ai obținut acest sentiment al realității, și ai auzit aceste predici. Și ai putut petrece timp în Cuvânt; așa că ai un sentiment plăcut. Și vrei atât de mult să te întorci acasă și să te ții strâns de acest sentiment. Așa încât toată atenția vieții tale spirituale este fixată pe simțire – dacă te simți sau nu bine. Și dacă simți sau nu realitatea, sau puterea.

Și ești ca Petru. El iese din barcă și atâta vreme cât își ține privirea la Isus, totul e bine. Dar când își întoarce privirea de la Hristos, începe să se scufunde.

Și în mod inevitabil asta se întâmplă. După cum știi, viața continuă. Zilele își reiau cursul, copiii plâng. Și ai un teanc de hârtii pe masă, încât nici nu poți vedea dincolo. Și viața e intensă din nou. Și simți că aceste „sentimente” pe care le-ai primit încep să scadă. Încep să plece.

Așa că ceea ce faci este să-ți dublezi eforturile. „Bine, o să mă stădui și o să-mi citesc Biblia… În loc de 9 capitole, o să citesc 18.” Apoi pierzi o zi și acum ești cu 30 și ceva de capitole în urmă. Și apoi ce se întâmplă? Zici: „Ok Doamne, o să încep să mă forțez mai tare.” Încerci atât de mult să păstrezi acest sentiment, dar îl vezi cum începe să putrezească. Pentru că ochii tăi sunt pe acel sentiment.

Vă voi spune ceva. Lucrul la care credința ta urăște cel mai mult să privească sunt sentimentele tale. Acesta este singurul lucru de pe Pământ la care credința ta urăște cel mai mult să privească. Adică la sentimentele tale. Credința n-a fost niciodată plănuită să înflorească în solul sentimentelor. Credința înflorește printr-o privire proaspătă spre Domnul Isus Hristos!

Deci, ce se întâmplă în mod inevitabil e că mergi acasă, iar sentimentele încep să plece. Iar tu începi să disperi – și te forțezi mai tare, încerci așa de mult să aduci acest sentiment înapoi. Și în cele din urmă ești epuizat și te prăbușești. Apoi privești în sus și-l vezi pe Hristos – și totul se întoarce ca un șuvoi. Asta-i soluția în acest caz. Credința nu prosperă prin sentimente. Credința prosperă prin Hristos.

Dacă te-ntorci acasă și tot ce încerci să faci e să întărești acest sentiment – va putrezi. Cum a spus scriitorul de imnuri: „Nu îndrăznesc să mă încred în cea mai dulce stare, Ci mă sprijin deplin pe Numele lui Isus!” „Pe Hristos – Stânca tare – stau.” Nu pe sentimentele mele! Nu pe felul cum mă simt când mă întorc acasă. „Pe Hristos – Stânca tare – stau, Orice altă temelie este nisip mișcător.”